[Image]
"Cine iubeste si lasa,
Dumnezeu sa-i dea pedeapsa
Taraisu' sarpelui
Si pasu' gandacului
Vajaitu' vantului
Pulberea pamantului." Acestea sunt cateva versuri din prea cunoscuta melodie a Mariei Tanase, "Cine iubeste si lasa". Am ascultat-o intr-o zi pentru ca mama mea m-a rugat sa ii downloadez cateva melodii printre care si aceasta. Imi era cunoscuta, o stiam de cand eram mica si bineinteles ca mi-a placut. Versurile m-au cuprins putin si am inceput sa ma gandesc la dragoste. Am inceput sa imi spun in minte ce parere am eu despre acest sentiment extraordinar care mie, personal imi antreneaza si incita gandirea si simturile. Am ajuns la cateva concluzii... Nu o sa incerc sa ii dau o definitie cuvantului 'dragoste', pentru ca sunt mai mult ca sigura ca as gresi, ca nu as avea o coerenta in gandire daca m-as axa pe definirea unui lucru nedefinibil, dar incontestabil. Cred cu putere ca omenirea, societatea, rasa, sau cum vreti sa ii mai spuneti, se concentreaza in jurul dragostei. De ce spun asta? Deoarece, eu cred ca principala forma pe care o ia acest sentiment si principala dragoste ce se manifesta la oameni este DRAGOSTEA DE SINE. Ea apare in vietile noastre inca de pe vremea cand abia am invatat sa mergem. O sa va dau cateva exemple: cand mama ne trezeste de dimineata pentru a merge la scoala. Care este prima reactie? nu vrem sa ne trezim. De ce? pentru ca, din iubire pentru noi insine, consideram mai important acel dulce somn decat cererea parintelui respectiv. Sau cand te lupti pentru a obtine ceva indiferent de mijloace? De ce faci acest lucru? Pentru ca iubirea de sine te face sa nu iti pese de eventualul rau facut celuilalt, cat de obtinerea succesului tau.
Si astfel, prin doua exemple puerile, si totusi semnificative, cred ca am demonstrat ca cea mai puternica dragoste este cea de sine. Cu toate astea, cred ca atunci cand un om se iubeste foarte mult , el devine capabil sa dea si celorlalti din iubirea sa.
Nu vreau sa confundati acest fel de iubire cu narcisismul. Este o mare greseala. Narcisismul se axeaza pe fizic, pe cand aceasta iubire de sine implica respectul fata de tine ca fiinta, dragoste pura fata de tine ca om.
O alta parere proprie este despre ordinea "nivelelor" de dragoste omeneasca pe care le privesc in felul urmator: dragostea de sine este pe primul loc, urmatoarele fiind in aceasta ordine, dragostea fata de parinti si copii, cea fata de lucruri si persoanele din viata ta si in ultimul rand, dragostea fata de partener/a.
Toate aceste manifestari sunt extrem de importante deoarece au la baza aceeasi radacina insa cred de asemenea, ca o persoana care crede ca iubeste in alta ordine este una care nu este realista cu ea insasi si mai degraba fantezista si visatoare.
In primul rand nu este posibil sa nu te iubesti pe tine insuti. Ganditi-va ca nu ati suporta ce aspect fizic aveti, ce gandire, ce mentalitate, ce personalitate aveti, ori ce decizii luati, Ce viata ar fi aceea? Ori, ganditi-va ca iubiti mai mult un caine vagabond decat pe dumneavoastra. Are acest lucru vreo logica? Nu, si tocmai de aceea cred ca aceasta ordine e importanta. Am auzit de prea multe ori fraza: "O/Il iubesc mai mult decat pemne".
Imi pare a fi cel mai stupid si insipid lucru care ar putea si spus. Nu are coerenta, nici corectitudine.
Este imposibil, pentru ca intotdeauna doua persoane intr-o relatie se vor gandi mai intai la ei insisi si apoi la partener. Nu intri intr-o relatie cu cineva pentru ca persoanei respective ii place de tine, ci pentru ca tie iti place de acel om, deci, inca o data, te gandesti la tine. Si este ceva absolut normal si corect.
Pentru a reveni la ideile anterioare, spun ca, in al doilea rand, nu exista fiinta fara dragoste fata de parinti. Nu exista, tocmai pentru ca ei fac parte din tine si tu din ei. Iubesti acel mic fragment al tau care este prezent in ei, si invers. Pana si copiii orfani isi iubesc parintii, desi poate nu ii cunosc.
In al treilea rand, consider dragostea fata de partener cea mai putin importanta pentru ca, personal, presupun ca este bazata pe urmatoarele: sentiment vag, gandire adulta si hormoni; hormoni ai fericirii mai exact. Acestia ne imbata cu bucurie si ne fac sa ne simtim indragostiti atunci cand incepem sa iubim o persoana. Si totusi cred ca este cea mai putin importanta pentru ca intervine in viata ta decat la varste inaintate si implica mult mai putine lucruri decat celelate stagii.
Astfel, suntem cu totii inconjurati de dragoste. Nu as putea sa traiesc fara ea.
In prealabil, am comentat iubirea pamanteana, insa am de gand sa imi expun parerea si despre cea divina. Eu cred in divinitate si o iubesc, insa am ajuns sa o iubesc pentru ca asa am fost invatata de cand eram copil.
De mici ni s-a impus faptul ca exista un Dumnezeu Omniprezent, insa pe atunci nu stiam ce inseamna asta. Aveam doar informatii despre el, insa nu simteam nimic. Cu timpul oarecum,omul isi dezvolta abilitatea de a avea credinta si de asemenea, libera alegere daca i se potriveste sau nu aceasta iubire fata de divin. Pe parcurs se incepe constientizarea si de abia dupa ce omul si-a format o parere poate spune cu adevarat daca crede sau nu in dragostea divina.
Revenind la pamantesc, cred de asemenea ca exista trei sentimete ce nu dispar niciodata, primele doua fiind derivate din al treilea, insa intr-un mod unitar, si ele importante. Ele sunt: rusinea, vina si dragostea. Daca stati sa va ganditi inca va mai aduceti aminte si inca va mai simtiti vinovati de ceva ce ati facut cu timp in urma si inca aveti un sentiment inavuabil fata de ceva sau cineva. Poate ca deja v-au venit in minte cateva imagini si urmeaza sa zambtiti stingheriti pentru ca poate stiti ca am dreptate.
Tratand fiecare situatie in parte, este adevarat ca acest ultim nivel al dragostei este cel mai frumos, pe cand primul ar fi mai degraba doar existemt sau necesar, ori dragostea fata de familie care este de asemenea surprinzator de frumoasa, oferindu-ti calm si siguranta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu