Ironie si barfa

Ironia pare o necesitate, iar barfa...o scapare... Necesitate pentru ca omul tinde sa se destinda prin jovialitate si amuzament; bineinteles ironia poate dezvolta rautate, insa presupun ca aici intervin valorile morale. Barfa imi pare o scapare a omului, o eroare pe care el o stapaneste ca o pedeapsa pentru defectele sale. O persoana care se pricepe la psihologie stie ca barfa se naste din frustrare personala. In traducere, daca un om are frustrari in legatura cu  el, indiferent daca sunt legate de aspect, inteligenta, trai, viata sociala, anumite situatii etc., incepe sa discute probleme altora. Vazand paiul din ochiul cuiva, nu mai vede barna din ochiul sau. Este clara diferenta dintre aceste doua manifestatii psihologice, insa ambele par sa fie nevoi. Parerea mea e ca ironia este arma omului inteligent. Spun asta pentru ca de obicei cand un om are facultati mintale mai dezvoltate decat media, are tendinta sa ridiculizeze, sa ironizeze pe aproapele sau. Un om este parca construit sa se mandreasca cu ce are, desi poate nu este bine, si asta il face sa se simta superior, deci, sa ironizeze pe altii, or ironia ar trebui folosita doar pentru a destinde atmosfera si pentru amuzament. Barfa este ,practic si teoretic, simpla frustrare si se manifesta prin vorbe rele spuse fara rol productiv. Voi da un exemplu: daca arunci de undeva de sus tot puful dintr-o perna, cand cobori jos mai poti aduna toate penele? Raspunsul e: cu siguranta, nu. Asa sunt si vorbele, oricat am incerca, nu mai putem recupera barfa, cuvintele rele spuse despre noi. Din motivul aceste barfa nu este cu nimic benefica, mai ales ca se naste din frustrare si rautate.