Este o absurditate ceea ce se preconizeaza. Lumea nu stie cu adevarat despre ce vorbeste. Timpul este ca un fir de ata de care atarna integritatea si totalitatea spiritului lor de oameni. Timpul este de fapt ceea ce, pe ei, ii face sa se simta in siguranta si le da impresia ca au anumite lucruri sub control. Omul este mic si neinsemnat pe langa celelalte monstruos-de-mari lucruri de pe pamant, omul e pacatos si slab, stie ca este vulnerabil si tocmai de aceea crede ca, cu ajutorul unui ceas isi poate tine viata sub control. Sunt constienta de faptul ca ei ar intra in panica daca nu ar exista o masuratoare care sa echivaleze cu pierderile lor. Ei dau vina pe imposibil: "nu am reusit sa imi termin treburile pentru ca nu am avut timp". Cum ai putea sa nu ai timp, daca el este prezent si curge cu continuitate? Ar trebui,-daca tot avem privilegiul de a ne pseudo-administra viata- sa ne distribuim cu calm si inteligenta toate obiectivele. Totusi, nu cred in timp. Conceptul de timp ma bate si invinge. Timpul imi pare ceva maleabil si parsiv care ne pierde. Pot sa ma ascund de trecerea lui in spatele unor fraze nereusite, dar deocamdata sunt tanara si daca gresesc, pot da vina pe naivitatea varstei. Nu cred in timp multumita acelor momente cand nu fac nimic, insa trec ore in sir, sau fac o multime de lucruri si totusi timpul nu trece. Timpul ne tradeaza si pare sa aiba o inteligenta artificiala invincibila. Ma uit la ceasurile din casa, insa miscarile lor veterane nu ma conving absolut deloc. Timpul curge, nu are perioade de zi, de noapte, de iarna, ori vara; Acelea sunt anotimpuri si zile. Timpul e altceva si oricat am incerca nu il vom putea face sa incapa intr-o cutiuta ticaitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu