Multumesc!

     La varsta de 55 de ani ma simteam in sfarsit implinit. Aveam o situatie financiara foarte buna, o sotie, prieteni, sigur ca sanatatea mea nu era tocmai la fel ca la 30 de ani, insa nu ma interesa deoarece ma simteam implinit pe plan spiritual si asta ma multumea. Ma credeam o persoana inteleapta si simteam ca Dumnezeu mi-a pregatit ceva cu adevarat nemaipomenit si nemaintalnit.
     Acum, la 50 de ani de la acea intamplare pot spune, cu mana pe inima, ca Dumnezeu m-a iubit si mi-a oferit o noua viata. Am trait!
     In prezent am varsta de 72 de ani si va voi povesti minunata mea experienta; experienta care la inceput am considerat-o un blestem si o monstruozitate atroce.
     Dupa cum spuneam si mai devreme, la varsta de 55 de ani traiam in vila mea fastuasa de la tara cu nevasta mea care era cu 21 de ani mai tanara decat mine. Eram impreuna de 4 ani.
     M-am casatorit cu ea pentru ca o iubeam. S-a casatorit cu mine pentru ca, spunea ea, imi iubeste intelepciunea, bunatatea si starea de calm si siguranta pe care i-o ofer. O credeam.
     Eu sufeream de o boala grea la inima, ceea ce nu imi permitea sa tin pasul cu toate nevoile ei. Insa eram multumit caci finul meu, un tanar de 26 de ani o ajuta cu tot ce se putea: treburi gospodaresti, administratie, problemele economice ale casei etc.
     Aveam incredere in el sa ii las pe mana atatea responsabilitati pentru ca de mic statuse pe langa mine si imi era drag de el.
     Intr-o zi blestemata am aflat insa ca preiubitii mei, finul si nevasta, nu aveau o simpla relatie de rudenie si ajutor reciproc. Ea ma insela cu el. Aflarea adevarului m-a distrus fizic si psihic. Am facut un preinfarct puternic, iar peste 3 zile am facut infarct. Am murit. Sau cel putin asa parea.
     Deodata ma trezesc. Ma simteam murdar, sufocat si tot corpul ma durea. Aveam o migrena ingrozitoare ce ma facea sa imi doresc sa imi crape capul si simteam o durere acuta in dreptul plamanilor si rinichilor. Cand am inceput sa devin ceva mai constient si nu mai simteam acea stare cronica de amorteala dureroasa ca si cum mi-ar exploda toate maruntaiele, mi-am dat seama ca ma aflam intr-un fel de spatiu mic, intunecos, inchis si solemn ce mirosea ingrozitor. Parea a fi un fel de cutie... parea... Dumnezeule!!! Era un sicriu. Auzeam clopote. Auzeam femei bocind. Si preotul... Am inceput sa bat cu pumnii in capacul sicriului, sa ma zbat si sa lovesc cu picioarele in lemn. Plangeam... Urlam...
     Din afara sicriului se auzeam tipete de teroare: " A inviat! Mortul a inviat! Imposibil!".
     Am fost scos de urgenta din cutia mortuara. Lumina soarelui ma orbea si totusi vedeam figurile unor necunoscuti ce erau ingropate in teroare, frica si lacrimi. Dar nu ii cunosteam si in inconstienta mea mentala eram sigur ca nu imi pierdusem memoria pentru ca imi aminteam foarte clar cele intamplate si motivul din a carui cauza am pseudo-murit.
     Vedeam o femeie si un copil care trageau de mine si tipau plangand: "Vorbeste ma! Vorbeste! Spune ceva! Ce ai?".
     Dar nu. Nu ii stiam. Am lesinat. M-am trezit intr-o camera de spital, infometat si slabit; am inceput sa strig dupa o asistenta sau un doctor.
     Intra pe usa un domn inalt, cu cioc, ce parea a fi un doctor insa cu functii mai inalte. A inceput sa imi spuna ca el presupune ca am suferit o coma profunda sau un fel de moarte temporara. Imi punea o gramada de intrebari insa nu stiam sa raspund la ele pentru ca el ma confunda. Imi spunea ca femeia si copilul pe care i-am vazut la inmormantare sunt nevasta si fiul meu si ca vor sa ma vada; afirma ca sunt singurele mele rude si ce este cel mai ciudat e ca imi povestea cum am murit muscat de un sarpe veninos pe cand lucram pe camp pentru a obtine o bucata de paine. Confuz, dar nu adevarat. In schimb el parea atat de sigur de ceea ce zice, or eu aveam amintirile si cand le-am povestit detaliat, pe fata lui s-a asezat o figura solemna si ingrijorata.
      Am fost dus intr-o baie pentru a ma spala; mi s-au dat haine noi si tot ceea ce era necesar.
      Cand ma dezbracam ma uitam la mainile si picioarele mele. Erau mai ferme, ca ale unui tanar si acoperite de par negru si sanatos. Ironic, dar paream mai tanar. M-am dus spre o oglinda si cand am vazut imaginea ce aparea am inceput sa tip. In reflectia oglinzii se afla un tanar aratos ce nu trecuse de 25 de ani (am aflat ulterior ca pe atunci, corpul in care ma aflam avea 22 de ani) cu un corp muncit, par negru, des si ochi caprui. Nu se vedea nici un fir alb sau riduri. Dar nu eram eu; era o alta figura, mai frumoasa, mai tanara. Unde era corpul acela ramolit care aproape impietrise intr-o casa plina de pastile?
     Timp de o ora nu m-am putut misca din loc si nici lua ochii de la imaginea din oglinda.
     Intr-un final, incercand sa ma linistesc si calmez am gasit explicatia ca sufletul, spiritul meu se afla in alt corp, pentru ca eu aveam toate acele amintiri nefaste intiparite cu acuratete in mintea mea.
     Am iesit din baie si in drum spre cabinetul doctorului am auzit o discutie intre 2 asistente:
     "-Nu e posibil asa ceva.
      -Doctorul l-a pus sa citeasca pentru a vedea cum sta cu memoria si nu numai ca stia sa citeasca cursiv, insa mai stia inca 3 limbi straine.
      -Esti sigura? Iti amintesti ca el este un taran de pe camp, cu unghiile murdare de noroi care abia silabiseste o propozitie din cartea aia.
      -Absolut!"
     Asta si inca cateva discutii m-au convins ca prezumtia mea este adevarata. Incepusem deja sa ma gandesc la un plan pentru a face ceva cu viata mea, sau a nu face, dar trebuia sa scap din spitalul ala. Am fugit si ma indreptam spre casa. Nervii si furia m-au napadit fulgerator imediat dupa ce am inceput sa imi constientizez realmente situatia. Acum sanatatea imi permitea sa fac tot ce imi doream.
     Drumul spre casa a durat 3 ore. Cand am ajuns, toata casa era in doliu, pana si angajatii.
     Ii gasisem. Nenorocitii care m-au omorat cu tradarea lor! Cand am intrat toata lumea si-a intreptat atentia spre mine.
     Le-am povestit si desigur, nu am fost crezut asa ca le-am dovedit. Familia mea avea secrete. Secrete stiute doar de mine si ceilalti 2 nenorociti.
     Ea a lesinat, el a ripostat. A incercat sa ma injunghie cu o foarfeca luata in graba de pe o masa. Ne-am incaierat; eu am iesit cu cateva taieturi si vanatai, insa el, in lupta noastra a ajuns cu plamanul perforat de propria-i arma. A murit.
     Pe ea am dat-o afara din casa dupa ce am lasat-o fara nici un ban. Am incercat sa imi continui viata in postura, mai bine spus, corpul acelui barbat tanar si am reusit din moment ce, dupa calcule, acum am 105 ani. Desigur, dupa ce ti se intampla asa ceva, nu mai poti duce o viata asemanatoare unui om normal insa o poti mima. Cateodata aveam momente de nebunie si cand eram din nou constient de mine, ma aflam prin alte locuri ale satului, spre exemplu in apropierea bisericii sau caminului cultural. Se intampla ca amintirile sa fie atat de dureroase incat simteam si dureri fizice insuportabile.
     Cu toate acestea, sunt fericit ca a fost asa; fericit intr-un mod paradoxal. Am trait!
     Acum, am o gandire milenara...