Noaptea

Noaptea, ma pun in pat, dar nu adorm imediat. Reflectez la ziua ce a  trecut, si la cea care va veni si le trimit un gand bun si unul rau. Apoi stau cu frica in san si am urechile ciulite si astept sa aud ceva infricosator, dar rareori se mai aud in departarea mea apropiata cativa decibeli. Mai tarziu ma focusez pe un ceva, care devine ulterior centrul universului meu pe timp de noapte. In acelasi timp imi doresc o prezenta, dar pe o alta o displac, chiar urasc. Bineinteles, niciuna din cele doua nu apare. Presupun ca pana la urma o sa raman asteptand cu degetele tocite si ochii bolnavi, pana cand creierul si constiinta mea vor intelege ce este de inteles. Totul incepe cu ceva nou si nimic nu se pierde, ci se metamorfozeaza, asadar voi fi asteptand pana cand cineva va reactiona cu destinul si imi va pozitiona corect soarta. Am o oarecare dependenta pentru ganduri, o dependenta care s-a accentuat tot din vina mea. Nu cred ca este ceva rau, dar nici bun nu poate fi, si atunci, cred ca ar trebui sa las timpul sa treaca cum obisnuieste el ca sa imi pot da seama de categoria situatiei. Si din ceea ce este adevarat aici imi pot da seama ca nu ma pot misca prea mult in sfera de cristal pe care par sa o creez cu ajutorul unor ochi scrutatori, si dependenti si ei de un creier care gandeste foarte spurcat. Si nu; aici nu vorbeam despre mine, ci despre ceilalti care isi procura impresii false, la fel cum faceam si eu candva. Asadar, noaptea, ma pun in pat, dar nu adorm imediat.