Tramvai

Calatoream intr-o zi cu un tramvai. Langa mine se afla un batranel scund, incaruntit si supt. Avea o barba gri ce parea rasa de un aparat vechi, uzat care zgarie pielea. Mi-a atras atentia acest omusor cu ganduri veterane, cu pometi proeminenti din cauza pielii supte si lasate si cu privire indreptata cait spre jumatatea goala a unui pahar. Am mai observat si cum era imbracat... Purta o palarie si un palton, probabil mai vechi decat mine , amandoua de piele. Ce este mai stresant pentru mine e un lucrusor pe care l-am sesizat : de la palaria omului, pana la palton se facea  prezenta o minuscula, subtire, nelalocul ei panza de paianjen. Mai departe, pe spatele omului, umbla agitata, o gaza; un gandacel mic,mic. Am ramas crispata si raman si acum cand imi amintesc. Ce fel de mos era mosul acela? Ma gandesc la esenta sa ca la un calator atemporal, o esenta retrospectiva cu angoase si palete de culori insesizabile. Ma gandesc si azi la el ca la o mare de singuratate si suferinta si pana la urma cred deliberat ca nu el, ci viata lui este culpabila. Prin el am vizualizat cateva seri luciferice trecute dar neobservate. Si cum ar putea un om ca el sa fie fericit cand a vazut in viata prea mult, anii au trecut si acum se plimba cu o panza  de paianjen prinsa fluturand de spatele lui? Eu sunt acum inconjurata de un perete alb, crapat in linii fine din care se aud amintiri, vorbe, strigate si rasete. La baza peretelui e muschi verde plouat de roua si imi place sa il privesc pentru ca pare proaspat desi e vechi. Mai sunt prin preajma si furnicute si gazulite. Nu ma baga in seama iar eu nu le deranjez; doar le observ si imi amintesc de mosul din tramvai...