Stau si rad

Stau singura intr-o camera goala si rad. Nu stiu de ce rad. De fapt, nu stiu ce fac in ultimul timp. Nu mai am memorie, nu mai am timp, nu mai am sentimente, nu mai am stari, nu mai am nimic. Sunt o mica robotica cu accente de om nedeslusite pentru ca nu se arata. Ma privesc in oglinda din ce in ce mai des. Nu sunt o narcisista, doar vreau sa ma recunosc. Nu pot sa ma descriu si de asta tastez cuvinte. Nu ma inteleg, ma frustrez, ma enervez si apoi ma indragostesc. Nu am logica nici coerenta, eu doar stau si rad fara sa imi stiu motivele. Acum imi e dor de mine si de ce faceam inainte si ma gandesc ca poate m-am imbolnavit de ceva psihic. Spun poate pentru ca nu sunt sigura...sigura sunt doar de boala mea spirituala. Ea nu se discuta pentru ca e complicata si aproape de neinteles. Uitati-va la mine: nu mai stiu sa scriu si candva, asta era tot ce aveam. Iar imi vine sa rad de mine pentru cum ma transform. Ce sunt eu, o omida de imi permit asa ceva? Clar incep sa dispretuiesc starea asta care nici macar nu e o stare, e doar un fapt. E doar un fapt care ma face sa tremur de frica si sa ma gandesc la lucruri tammpite si fara sens tot timpul. Am devenit intr-un mod urat o persoana fara logica, sau cel putin asa mi se pare pentru ca nu ma inteleg. Si nu vad posibilitatea ca o persoana sa se uite intr-o oglinda si sa nu inteleaga. Si ma prefac ca fac ce faceam inainte, dar mint. Doar pare adevarat. Trebuie sa plec acum. pa