Eu vad lumea altfel. Vad o lumina care cade pe o patura leganata de vant, ca licureste altfel prin iarba decat altii. Vad cum cresc copacii langa mine si cum iarba se micsoreaza de la frig. Vad oameni ce par grabiti care merg mai ciudat decat cum o vad altii. Vad diferit, deci scriu. Daca trec pe langa o tufa cu trandafiri imi vin in minte cuvinte si ma gandesc ce as vrea sa scriu despre ea. Vad un subiect de scris in fiecare figura umana si in fiecare fir de praf ce zboara pe langa tamplele mele. Fotografiez cu ochii mintii tot ce alt om nu poate. Inspiratia mea nu se termina, doar ia pauze. Inspiratia mea canta in culori si aude in spatii. Nu vad forme diferite, doar ochii mei sunt diferiti. Fac conexiunile altfel, mai fara logica, dar cu mai mult inteles. Folosesc psihologia ca sa sar coarda mai bine si sa nu ma mai ranesc cand pictez cu fulgi de nea topiti. Daca totul pare ca ia o anvergura ciudata, atunci s-a facut undeva o greseala. O greseala ciudata pentru ca nu s-a dat nici o comanda de undeva de jos. Eu vad dar nu inventez viziuni; doar reactionez intr-un mod elegant, individual si filozofic. Astfel cand sunt privita lung de ochi scrutatori si pasnici, nu incep sa numar clipe de tortura psihica groteasca, eu incep sa stralucesc ca un licurici, dupa care ma sting. Ma sting pentru ca agentii mei chimici nu mai vor sa functioneze in conditiile in care nimic nu mai are continuitate, logica, sau persuasism. Si daca concluzia este ca visez cifre care alearga spre litere croite in aur nu inseamna ca daca vad nu trebuie sa am reactii finite. Eu vad, deci scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu