Aspiratii

Pe o suprafata plana, nu am nevoi, am doar dorinte. Imi creez situatii, niciodata "limita", insa ma descurc greu cu ele. Totul pare relativ si nu incerc sa stabilesc date intre stari. Dar dupa, am timp sa ma gandesc. Si imi dau seama ca nevoile exista. Ele nu dispar, doar isi muta orizonturile. In concluzie, am nevoi. Care sunt ele? Pot raspunde cu o grimasa, pentru ca raspunsul meu nu ar avea nici logica, nici coerenta. Si totusi am puterea sa exemplific spunand ca am nevoie de mine, am nevoie de tine, am nevoie de altii, am nevoie de ce nu am, am nevoie de credinta, am nevoie de realitate si apoi de vis, am nevoie sa cred ca pot face multe si apoi sa nu, am nevoie sa nu ma mai gandesc la atatea, am nevoie sa nu simt ce nu vreau, am nevoie sa iubesc lumea in care traiesc si am nevoie de valori morale si sentimente. Am luat-o pe scurtatura si am aratat o cale spre mine. Ceva ciudat; eu nu fac astfel de lucruri. Ma gandesc, apoi ma intreb, ma decid, dupa care neg si intr-un final tai totul si o iau de la capat. Caut motive fara sa vreau sa le gasesc, adresez intrebari fara sa vreau sa imi raspunda cineva, vad in umbre, aud in spatii si transced in tot ce nu sunt. Dar despre aspiratii trebuie sa vorbim, nu? Si o aspiratie nu este o nevoie. Se presupune ca trebuie sa raspund dialogului retoric, sau nu; Dar nu vreau pentru ca nu am chef de stari deformate de ganduri; vreau esente pure care sa creeze circumstantele aspiratiei mele.Si da! Am doar una. Aspir la a ajunge cum trebuie, nu cum vreau, nu cum sunt vruta, ci la cum trebuie. Nu imi sunt impuse limite si nu imi creez tipare pentru ca nu am o minte snoaba, dar valorile morale exista si sunt puteri mult prea mari pentru ca pixul meu sa le inteleaga. Structurez tot ce se poate in speranta ca totul va lua intorsatura dorita si totusi nu vad daca drumul continuat este chiar cel cu pricina. Vad in umbre, am mai spus; repet doar pentru ca firele conectate acolo unde nu trebuie nu aduc decat ce exista si pana acum. Ar trebui sa inteleg ce se intampla in jurul meu pentru ca este timpul, insa eu incep sa rad, ochii mi se dau peste cap si gingiile nu inceteaza din a se arata. Vezi? Am o aspiratie: sa fiu cum trebuie. Nevoi am multe, dorinte nenumarate insa o singura aspiratie. Numaratorile mele se schimba odata cu varfurile noi de iarba; urca si scad ca un fir de praf paros intr-o oaza de placere si nu stau locului pentru ca nu am de ce. Motivele doar eu le caut, intrebarile doar eu le pun, doar eu omor ganduri cu ochii mei roz si doar eu pipai raze de punctualitate. Fac un memorandum in stilul mercenar si nu ma gandesc la consecinte, cel mai probabil pentru ca nu se materializeaza in trecutul viitor. Aduc pe masa decenii si nuante neologice si vad linii selenare acolo unde nu exista. Indiferentismul meu doare, dar asta e placerea mea; in concluzie, eu fac ce fac pentru ca e ce imi doresc si fac ce fac numai pentru ca pot.